logo

De ce au succes reclamele amuzante

 

Folosirea umorului în publicitate e un risc, dar, prin colaborarea ta cu profesioniști în domeniu, riscul se transformă în avantaj pentru brandul tău.

 


De ce este umorul inteligent un beneficiu?


 

– creezi o legătură emoțională pozitivă cu potențialii clienți prin simplul fapt că îi faci să râdă. Așa vor simți că ți-ai dat silința să îi distrezi, în loc să îi vezi ca pe simple cifre adăugate la vânzări.

– te asiguri că te vor ține minte. Mesajul tău și imaginea brandului tău vor fi mai ușor de recunoscut și de memorat, pentru că e natural să îți aduci aminte de un video care te-a binedispus.

– încurajezi oamenii să vorbească despre tine. E firesc să le povestească prietenilor o glumă bună, o întâmplare amuzantă sau un video pentru care și-au rupt trei minute din timpul lor, fără să le pară rău.

– încurajezi interacțiunea și crești expunerea brandului tău. Pe lângă faptul că oamenii vor râde și vor povesti altora despre video-ul tău, îl vor distribui mai departe pe rețelele de socializare.

– ajungi la toate segmentele de vârstă, de la copii, până la persoane de vârsta a treia. Posibilitățile de a le stârni râsul sunt foarte multe, te poți folosi de animale, actori, animații, ironie, în funcție de ce se potrivește publicului tău țintă.

 


Și brandurile au umor


 

Spre exemplu, Hyundai l-a distribuit pe actorul Kevin Hart în reclama sa din 2016 pentru aplicația „Car Finder”, disponibilă la modelul Hyundai Genesis:

 

 

Cei de la WIX  au mizat pe o animație care a fost creată în parteneriat cu DreamWorks Animation. Spotul lor de 30 de secunde, în care apar personaje din filmul animat Kung Fu Panda, a avut cel mai mare succes la ediția din acest an a Super Bowl, reușind să atragă peste 35 de milioane de vizitatori pe canalul de Youtube al WIX:

 

 

Și spotul publicitar pentru Doritos a avut un impact foarte mare. A fost declarat cel mai distribuit video al ediției Super Bowl 50:

 

Umorul din video-urile tale va fi eficient atât timp cât va fi echilibrat, gândit în funcție de publicul tău și de personalitatea brandului tău. Nu vrei să jignești și nici nu îți dorești ca brandul tău să fie văzut drept un bufon, ci vrei să construiești relații pozitive cu actualii și potențialii tăi clienți.

De aceea e important să apelezi la o echipă de profesioniști în domeniu, care vor ști soluția optimă pentru tine.

 

 

Comments are closed.