logo

6 factori care influențează tariful unui video bun


1. Expertiza echipei


Dacă scrii acum pe Google „producție video” sau „video” sunt mari șanse să dai peste fotografi și videografi specializați pe nunți, botezuri și alte evenimente de acest gen. Dacă îți dorești să ai ca instrument de marketing video-ul, atunci ai nevoie de expertiză în comunicarea comercială.

Video-ul tău trebuie să-ți îndeplinească obiectivele și să comunice eficient mesajul, astfel încât să influențezi cognitiv, afectiv și comportamental publicul tău. Noi suntem specializați doar pe comunicare comercială și, de aceea, percepem un anumit tarif; tu obții astfel siguranța că echipa știe exact ce face pentru afacerea ta.

Concluzia: O echipă specializată pe marketing prin video va avea un tarif semnificativ diferit față de freelanceri sau videografi de nunți și botezuri (care vor crea și ei video-uri corecte din punct de vedere estetic, dar slabe din punctul de vedere al unui marketing eficient).

 


2. Concept/ Scenariu/ Ilustrare


Vrei să faci acum marketing prin video. Dar ce va fi în video? Aici intervine expertiza echipei care se ocupă cu crearea conceptului și a scenariului. Ai văzut video-uri care ți-au plăcut și încă ți le mai amintești și video-uri slabe, fără impact.

 

storyboard

Pe social media, în maximum 30 de secunde, ai nevoie să atragi atenția, menții atenția, creezi interes și dorință și în final mesajul are sau nu impactul pe care ți-l dorești. Pentru acest lucru ideea generală a video-ului și scenariul pentru fiecare secundă din cele 30 se plănuiesc de echipa formată din marketer, director creativ și copywriter. La fel cum îți dorești să-ți fie scris corect numele pe cartea de vizită, vrei ca fiecare din cele 30 de secunde să fie plănuite și calculate atent.

Concluzia: Un video care atrage, menține și generează interes cu privire la mesajul tău depinde de conceptul pliat pe publicul țintă, planificat prin scenariu, astfel încât să maximizeze impactul asupra privitorilor.

 


3. Editarea/ Grafica


S-a efectuat deja filmarea, iar cadrele sunt stocate pe o stație specială. În funcție de elementele pe care ți le dorești în propriul tău video, acum ai mai multe opțiuni:

Simple:
– animații pentru text (care facilitează citirea și înțelegerea textului)
– animații ale logo-ului (ce atrag atenția și, astfel, cresc gradul de memorabilitate al logo-ului)

Complexe:
– elemente grafice diverse (introduse pentru a atrage atenție și menține interesul)
– animații explicative (pentru a ușura procesul învățării lucrurilor noi)
– animații introductive, de continuare și de finalizare (care conțin trăsăturile brandului tău, în așa fel încât video-ul să fie asociat cu ușurință cu acestea)
– efecte speciale (aici doar imaginația este limita; scopul efectelor speciale este să facă video-ul mult mai atractiv și, deci, mai influent)

La fiecare dintre elemente se lucrează pentru a le personaliza conform cerințelor tale.

 

 

În continuare, cadrele filmate (adică secvențele din scenariu, care pot ajunge să fie și zeci la număr) sunt selectate pentru a compune video-ul. Cadrele sunt potrivite la secundă concomitent cu linia sonoră și elementele grafice + efecte speciale, apoi se editează culorile și se verifică de câteva ori.

Pentru finalizarea și exportarea video-ului continuăm la procesul de randare (proces prin care compoziția video se exportă în format standard, pentru a putea fi folosit pe orice dispozitiv), care se execută cu ajutorul unei stații speciale de randare.

Tot acest proces se bazează pe coordonarea și nivelul de experiență și expertiză al echipei care se ocupă de editare, grafică, animații, sunet și efecte speciale.

Concluzia: Un video influent, care îți îndeplinește obiectivele așa cum îți dorești, conține elemente persuasive care transmit și susțin fluxul informațional prin efecte și animații atractive pentru publicul tău țintă.

 


4. Actorii


Conceptul video-ului presupune prezentatori/prezentatoare sau personaje? Când vrei să influențezi publicul tău, nu-i vei face doar o simplă prezentare, ci vei încerca să te exprimi în termenii publicului. Asta înseamnă că va fi nevoie de actori (care au fiecare tariful lor). Chiar și cele mai simple scene cu personaje durează ineficient de mult dacă actorii… nu sunt actori.

 

Concluzia: Există un test pe care îl poți face chiar acum, pentru a-ți da seama dacă merită să plătești un actor: râzi chiar în acest moment cât poți de tare și… să ai și lacrimi în ochi. 99% dintre noi nu putem, dar un actor poate.

 


5. Echipamentul


Pe tine te interesează un singur lucru: ca video-ul să-și îndeplinească rolul în planul tău de marketing, corect? Atunci, este neapărat necesar să te pui la curent cu diferențele dintre un video care dă rezultate și unul slab (din punct de vedere al echipamentului):

unghiurile fascinante și inedite sunt o trăsătură a unui video cu putere de menținere a atenției. Dar aceste unghiuri sunt obținute cu un echipament specializat, uneori improvizat și adaptat situației.

luminile sunt unul din factorii care îți fac video-ul mult mai atractiv.

tipul de obiectiv pune accentul pe anumite caracteristici care vor fi scoase în evidență în video (o imagine de ansamblu sau o panoramă, ori o picătură de apă pe un vârf de ac)

tipul de cameră folosită pentru filmare (este o diferență foarte ușor de înțeles între o cameră la 2500 EUR și una la 60k EUR)

 

unnamed3

 

Concluzia: Achiți tariful pentru un video eficient, atractiv și de calitate în funcție de echipamentul folosit pentru producția sa.

 


6. Locația, logistica și durata filmării


Cu un video este o mare diferență în transmiterea de informații, în comparație cu mijloacele de promovare offline. Reușești să atingi publicul țintă, să-l inspiri și să-l convingi.

Diferența stă în calitatea metaforei de a transmite un „pachet” de semnificații atât raționale cât și iraționale. Spre exemplu „confortabil”, „relaxant”, „liniștitor” pot fi transformate cu ușurință într-un cadru în care o persoană se lasă pe spate într-un câmp de păpădii. Durează 20-30 de secunde doar să descrii acest cadru, în așa fel încât clientul tău să înțeleagă ce îi propui. În video, cadrul acesta durează numai 3-4 secunde, ai transmis sentimentele pe care trebuie să le simtă publicul și continui prezentarea.

Pentru a filma un cadru cu un câmp de păpădii, găsește acel câmp, programează din timp filmarea (pentru a profita de condiții atmosferice favorabile), găsește echipa care să fie dispusă să filmeze un astfel de cadru, transportă echipamentul, rezervă cel puțin o zi pentru realizarea cadrului (pentru că vrei să ți se facă pielea de găină când îl vezi, nu?); iar după ce ai terminat de filmat, de fapt ai doar cele 3-4 secunde, cu unul dintre cadrele din scenariu.

Concluzia: Impactul cel mai puternic asupra clienților tăi îl va avea un video ce conține cadre inedite care transmit eficient mesajul tău și reușește să „atingă” afectiv publicul. Asta înseamnă că ai nevoie de o echipă dispusă să meargă literalmente până în pânzele albe pentru a-ți aduce cea mai bună versiune a mesajului tău.

 

Comments are closed.